Date geografice

Teritoriul comunei Stoeneşti cuprinde parţi din doua mari zone de relief: zona montană, cea mai extinsă, situată la nord – est şi est de linia Valea Stoeneasca – Dâmboviţa, şi zona subcarpatică la sud – vest şi vest de această linie de contact tehtonic (- falie majoră).

  • zona montană cuprinde; muntele Piatra care este un pinten cristalin al masivului Leaota- altitudine 825- 875 m; Masivul Leaota este bine reprezentat în cadrul teritoriului Stoeneşti. Acesta cuprinde pe hotarul nordic culmea M. Runcu (1066 m) până în Priseaca (1360,5 m) de unde se continuă spre NE prin M. Făgetul Mic (1598 m), M Roşu (1706 m), M Cioara (1856 m) până în M Râiosul (1738,8 m); de aici culmea se curbează spre SE până în M Mitarca, de aici spre S până în vârful Leaota (2133 m). Se continuă apoi tot spre sud, coborând şi în altitudine, prin M Tamara (1812 m). Intre aceste limite masivul Leaota cuprinde mari bazine forestiere. Pe culmile munţilor se află păşuni montane.
  • zona subcarpatică este reprezentată prin dealuri şi depresiuni subcarpatice; depresiunea Stoeneasca, dealul Cireşu – Vâlnei – Groapa Oii constitue interfluviul Argeşel – Dâmboviţa.

De la nord la sud comuna este traversată de râul Dâmboviţa care formează câteva depresiuni şi defilee (chei).

Depresiunile sunt : Lunca Gârtii, Slobozia, Stoeneşti, Bădeni, Coteneşti.

Defileele despart aceste depresiuni şi conţin roci mari – gresii, şisturi cristaline, calcare.

Comments are closed.